Şi copiii sunt nefericiţi?

Ultimele date ale statisticienilor au evidenţiat o situaţie îngrijorătoare. Natalitatea scade de la un an la altul, iar motivele sunt evidente. Pe lângă toate acestea, nu reuşim, parcă, să oferim nici copiilor pe care îi avem, minimul confort. Un studiu recent al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare a reliefat încă o problemă gravă a României, copiii sunt nefericiţi. Din cele 65 de ţări participante, ne-am situat aproape de coada clasametului. La fel de trişti ar fi şi copiii din Bulgaria, Qatar, Muntenegru, Argentina, Tunisia şi Grecia. Teoretic, treaba adulţilor ar fi să le asigure toate condiţiile în care aceştia să poată creşte armonios, să se simtă apreciaţi. Practic, făcând o scurtă radiografie a condiţiilor de trai ale românilor, unele motive ar fi lesne de înţeles. Deşi copiii nu au nevoie de foarte multe lucruri pentru a fi fericiţi. Un zâmbet sau o îmbrăţişare caldă sunt acceptate, în majoritatea cazurilor, ca monedă de schimb, însă grija zilei de mâine, ce a pus stăpânire pe adulţi, se răsfrânge deseori asupra lor. O grijă oarecum justificată, într-o ţară în care milioane de români trăiesc cu salarii şi pensii de 700 lei, unii muncind chiar şi 12 ore pe zi, alţii după o viaţă de muncă. O ţară în care oamenii simpli mor de durere în cine ştie ce cotloane, doar pentru că nu au bani să-i plătească pe medici să-i vindece sau cel puţin să-i bage în seamă. Sau în ţara în care unii bugetari şi pensionari câştigă mii de euro în fiecare lună doar pentru că sunt privilegiaţi ai sistemului. Şi asta nu e tot. În ultimii ani, a devenit ţara în care copilul care se duce la şcoală şi vrea să înveţe nu poate lua note bune pentru că nu dă şpagă profesorului. Trăim, oare, în ţara în care am ajuns să ne mirăm când se face şi ceva bine? Este cunoscut faptul că emoţiile oamenilor mari sunt simţite de copii. Aşadar, „reuşesc” românii, în încrâncenarea de a supravieţui, nu toţi, majoritatea, unii doar pentru a-şi spori averile, să-şi transforme pruncii în nişte nefericiţi?